Cadrul legal de desfăşurare a activităţii de inspecţie socială

Potrivit art. 108 din Legea asistenţei sociale nr. 292/ 2011, activitatea de inspecţie socială se realizează de către inspectorii sociali care îşi exercită atribuţiile pe întreg teritoriul ţării şi beneficiază de statutul specific personalului cu atribuţii de inspecţie şi control. În realizarea atribuţiilor prevăzute de lege, inspectorii sociali efectuează evaluarea, monitorizarea şi controlul respectării legislaţiei în vigoare din domeniul asistenţei sociale, monitorizarea şi controlul respectării criteriilor, standardelor şi indicatorilor în baza cărora se acreditează furnizorii şi serviciile sociale, constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute de lege.

În cadrul Agenţiei Județene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Vaslui  funcţionează Serviciul de Inspecţie Socială care are următoarele atribuții:

  1. asigură aplicarea unitară şi respectarea reglementărilor legale din domeniul activităţii de inspecţie socială, la nivel judeţean;
  2. asigură exercitarea activităţilor de inspecţie la nivel teritorial în domeniul sistemului naţional de asistenţă socială, în scopul respectării drepturilor sociale ale cetăţenilor;
  3. propune teme de control în vederea includerii in planul anual de control, abrobat de ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale, pentru implementarea politicii în domeniul asistenţei sociale;
  4. desfăşoară activitatea de control la nivel de judeţ, în baza ordinelor de deplasare şi cu respectarea metodologiilor, instrucţiunilor şi a procedurilor de lucru aprobate;
  5. desfăşoară activităţi de control şi monitorizează modul în care sunt stabilite şi acordate beneficiile de asistenţă socială la nivel judetean;
  6. controlează şi monitorizează furnizorii de servicii /beneficii sociale publici şi privaţi din punct de vedere al eficienţei şi performanţei acestora în îndeplinirea obiectivelor stabilite în conformitate cu standardele de calitate şi de cost;
  7. controlează şi monitorizează modul în care sunt respectate prevederile legale referitoare la administrarea fondurilor pentru plata drepturilor sociale, precum şi a celor alocate pentru susţinerea şi dezvoltarea serviciilor sociale, a proiectelor, programelor şi politicilor din domeniu;
  8. constată săvârşirea faptelor prin care se încalcă prevederile legale din domeniul asistenţei sociale şi aplică sancţiunile contravenţionale prevăzute de lege şi, după caz, sesizează organele de urmărire penală competente în situaţia în care faptele respective întrunesc elementele constitutive ale unei infracţiuni;
  9. propun autorităţilor administraţiei publice, precum şi persoanelor fizice şi juridice, publice şi private controlate, luarea măsurilor pentru respectarea prevederilor legale încălcate, stabilirea răspunderii juridice a persoanelor vinovate, după caz, precum şi remedierea deficienţelor constatate în urma activităţii de inspecţie;
  10. propun în cazul autorităţilor administraţiei publice de la nivel judetean, precum şi în cazul persoanelor fizice şi juridice, publice şi private controlate, acordarea, suspendarea sau încetarea, după caz, a drepturilor sociale atunci când se constată că acestea nu au fost acordate în conformitate cu prevederile legale;
  11. controlează respectarea prevederilor legale privind accesul egal şi nediscriminatoriu al cetăţenilor la drepturile sociale, la nivel judeţean;
  12. propune autorităţilor administraţiei publice de la nivel judeţean, precum şi persoanelor fizice şi juridice, publice şi private controlate, luarea măsurilor pentru respectarea prevederilor legale încălcate, stabilirea răspunderii juridice a persoanelor vinovate, după caz, precum şi remedierea deficienţelor constatate în urma activităţii de inspecţie;
  13. constată şi sancţionează neîndeplinirea măsurilor dispuse în urma activităţii de inspecţie socială;
  14. elaborează rapoartele de evaluare, monitorizare şi control, situaţii statistice şi analize specifice activităţii de control desfăşurate la nivel judeţean;
  15. face propuneri de îmbunătăţire a activităţii, organizării şi a metodei de acordare a beneficiilor de asistenţă socială şi programelor de servicii sociale;
  16. participă alături de instituţiile cu atribuţii în domeniu la acţiuni de prevenire a încălcării prevederilor legale în domeniul asistentei sociale;
  17. colaborează cu alte structuri de control de la nivel judeţean;
  18. face propuneri în vederea îmbunătăţirii activităţii din domeniul asistentei sociale;
  19. reprezintă agenţia teritorială, la nivel judeţean, în relaţia cu autorităţile administraţiei publice locale, persoanele fizice şi juridice, de drept public şi privat, cu responsabilităţi în domeniul asistenţei sociale;
  20. acţionează, la nivel judeţean, pentru prevenirea şi înlăturarea efectelor oricăror acte sau fapte care încalcă principiile şi normele din domeniul asistenţei sociale, stabilite prin convenţiile internaţionale la care România este parte sau prin reglementările Uniunii Europene;
  21. la solicitarea ANPIS, transmit informaţiile privind activitatea de control din domeniul inspecţiei sociale;
  22. transmite, lunar sau ori de câte ori este necesar, Direcţiei de Inspecţie Socială din cadrul ANPIS, informaţiile privind acordarea beneficiilor de asistentă socială sau privind furnizorii şi serviciile sociale de la nivelul judeţului;
  23. desfăşoară activităţi de cercetare şi analiză socială, pentru cunoaşterea realităţii sociale, ca urmare a controlului sau a rezultatelor acestuia, şi formulează propuneri de îmbunătăţire a activităţii, organizării şi a metodei de acordare a beneficiilor de asistenţă socială şi a serviciilor sociale;
  24. promovează acţiuni de informare şi conştientizare a cetăţenilor asupra drepturilor sociale şi stabilesc programe de colaborare cu societatea civilă;
  25. îndeplineşte şi alte sarcini şi atribuţii prevăzute în Statutul propriu de organizare şi funcţionare al ANPIS, precum şi cele dispuse ierarhic în domeniul de competenţă.

Activitatea de inspecţie socială cuprinde: misiuni de inspecţii tematice, misiuni de evaluare/ monitorizare şi misiuni de inspecţii inopinate.

Misiunile de inspecţie tematică – sunt prevăzute în planul anual de control, se desfăşoară simultan în toate judeţele ţării într-o perioadă determinată de timp şi au la bază o metodologie de control unitară. Misiunile de inspecţie tematică ce au ca obiectiv monitorizarea şi controlul calităţii serviciilor sociale se realizează prin anunţarea prealabilă a furnizorului de servicii sociale, cu cel puţin 7 zile înainte de data controlului, prin notificare. Acest tip de control oferă o imagine de ansamblu a modului de organizare şi desfăşurare a sistemului de acordare a serviciilor sociale şi beneficiilor de asistenţă sociale de către furnizori, persoane fizice sau juridice, publice sau private, cu relevanţă asupra problemei care constituie tema controlului. La finalul fiecărei campanii de inspecţie tematică se întocmește un raport tematic naţional ce conţine principalele constatări, concluzii şi propuneri de îmbunătăţire a cadrului legislativ aferent activităţii inspectate.

Misiunile de evaluare/ monitorizare – se realizează în scopul asigurării calităţii serviciilor sociale şi constau în verificarea modului în care furnizorii şi serviciile sociale îndeplinesc cerinţele specifice de calitate evidenţiate printr-un set de standarde, criterii şi indicatori. Misiunile de evaluare în teren şi de monitorizare a serviciilor sociale se efectuează în baza prevederilor Legii nr. 197/2012, şi ale HG nr. 118/2014 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 197/2012. Misiunile de evaluare/ monitorizare se planifică lunar de către agenţiile teritoriale şi sunt notificate furnizorul serviciului social cu cel puţin 15 zile înainte de efectuarea evaluării în teren. La finalul misiunilor de evaluare/ monitorizare, inspectorii sociali care au realizat evaluarea în teren completează documentele prevăzute de HG 118/2014 – în concordanţă cu situaţia identificată în teren – şi le transmit compartimentului de acreditare din cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice/ Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie/ Autorităţii Naţionale pentru persoanele cu Dizabilităţi/ Agenţiei Naţionale pentru Egalitate de Şanse între Femei şi Bărbaţi, după caz.

Misiunile de inspecţie inopinată – constau în verificarea punctuală şi neanunţată a activităţii entităţilor supuse inspecţiei, ca urmare a unor sesizări făcute de persoane fizice sau juridice, publice ori private, sau ca urmare a autosesizărilor. Misiunile de inspecţie inopinată se pregătesc, se organizează şi se instrumentează la nivelul ANPIS/AJPIS, după caz. Termenul de soluţionare este cel prevăzut în legislaţia care reglementează activităţile de soluţionare a petiţiilor, exceptând situaţiile urgente, care se soluţionează cu celeritate, sau alte situații prevăzute de legislația în vigoare. Astfel, misiunile de control inopinat care vizează situaţii de nerespectare a criteriilor, a standardelor minime de calitate sau indicatorilor prevăzuţi de lege, precum şi cu privire la existenţa altor nereguli în acordarea serviciilor sociale, indiferent de natura acestora, se realizează în regim de urgenţă, respectiv în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la înregistrarea sesizării.

Indiferent de tipul de inspecţie, în situația în care au fost identificate nereguli în activitatea desfăşurată de instituţiile controlate, inspectorii sociali dispun măsuri de remediere a deficienţelor constatate, monitorizarea acestora fiind realizată până la implementarea integrală a măsurilor stabilite în procesele-verbale de control și dispun, după caz, sancțiunile ce se impun conform prevederilor legale.

Entităţi supuse inspecţiei:

  • unitățile administrativ teritoriale din județul Vaslui;
  • persoanele fizice sau juridice publice şi private cu atribuţii şi responsabilităţi în domeniul asistenţei sociale;
  • furnizorii de servicii sociale publici şi privaţi, precum şi serviciile sociale oferite de către aceştia.

Activitatea de control este exercitată în domeniul:

  • beneficiilor de asistenţă socială
  • serviciilor sociale

 

Acte normative care din punct de vedere contravenţional stabilesc competenţe inspectorilor sociali:

  • Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 113/2011 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială:
  • Legea 197/ 2012 privind asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale;
  • Legea 272/ 2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului (R;
  • Legea 448/ 2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap (R);
  • Legea 416/ 2001 privind venitul minim garantat;
  • Legea 277/ 2010 privind privind alocaţia pentru susţinerea familiei (R);
  • Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor;
  • Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului nr.  70 / 2011 privind măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece;
  • Ordonanţă Guvernului nr. 68 / 2003 privind serviciile sociale.

 

Pentru toate actele normative vor fi avute în vedere, completările, modificările şi abrogările ulterioare.